Pagina Principala
Ordonare dupa:  
  Sfântul Cuvios AMFILOFIE de la Pângăraţi  
  Sfantul Cuvios ANTIPA de la Calapodesti  
  Sfântul Cuvios CHIRIAC de la Bisericani  
  Sfântul Cuvios CHIRIAC de la Tazlău  
  Sfinta Mucenita CHIRIACHI  
  Sfantul Cuvios DANIIL SIHASTRUL  
  Sfântul Ierarh DOSOFTEI, Mitropolitul Moldovei  
  Sfantul Mucenic IOAN CEL NOU de la Suceava  
  Sfântul Ierarh IOAN de la Râşca şi Secu  
  Sfantul Cuvios IOAN IACOB DE LA NEAMT  
  Sfântul Cuvios IOSIF de la Bisericani  
  Sfântul Cuvios IOSIF de la Varatic  
  Sfantul Ierarh LEONTIE DE LA RADAUTI  
  Sfântul Cuvios ONUFRIE de la Vorona  
  Sfantul Cuvios PAISIE de la Neamt  
  Sfanta Cuvioasa PARASCHEVA  
  Sfântul Cuvios PARTENIE de la Agapia Veche  
  Sfântului Ierarh PETRU MOVILA  
  Sfântul Cuvios RAFAIL de la Agapia Veche  
  Sfântul Cuvios SIMEON de la Pângăraţi  
  Binecredinciosul Voievod STEFAN CEL MARE SI SFANT  
  Sfanta Cuvioasa TEODORA DE LA SIHLA  
  Sfântului Ierarh VARLAAM, Mitropolitul Moldovei  
  10 ianuarie
Sfantul Cuvios ANTIPA de la Calapodesti
 
  24 iunie
Sfantul Mucenic IOAN CEL NOU de la Suceava
 
  1 iulie
Sfantul Ierarh LEONTIE DE LA RADAUTI
 
  2 iulie
Binecredinciosul Voievod STEFAN CEL MARE SI SFANT
 
  7 iulie
Sfinta Mucenita CHIRIACHI
 
  21 iulie
Sfântul Cuvios PARTENIE de la Agapia Veche
 
  21 iulie
Sfântul Cuvios RAFAIL de la Agapia Veche
 
  5 august
Sfantul Cuvios IOAN IACOB DE LA NEAMT
 
  7 august
Sfanta Cuvioasa TEODORA DE LA SIHLA
 
  16 august
Sfântul Cuvios IOSIF de la Varatic
 
  30 august
Sfântului Ierarh VARLAAM, Mitropolitul Moldovei
 
  30 august
Sfântul Ierarh IOAN de la Râşca şi Secu
 
  7 septembrie
Sfântul Cuvios AMFILOFIE de la Pângăraţi
 
  7 septembrie
Sfântul Cuvios SIMEON de la Pângăraţi
 
  9 septembrie
Sfântul Cuvios ONUFRIE de la Vorona
 
  14 octombrie
Sfanta Cuvioasa PARASCHEVA
 
  15 noiembrie
Sfantul Cuvios PAISIE de la Neamt
 
  13 decembrie
Sfântul Ierarh DOSOFTEI, Mitropolitul Moldovei
 
  18 decembrie
Sfantul Cuvios DANIIL SIHASTRUL
 
  22 decembrie
Sfântului Ierarh PETRU MOVILA
 
  Arhiepiscopia IASILOR  
  Sfanta Cuvioasa PARASCHEVA  
  Sfantul Cuvios IOAN IACOB DE LA NEAMT  
  Sfanta Cuvioasa TEODORA DE LA SIHLA  
  Sfântul Cuvios ONUFRIE de la Vorona  
  Sfantul Cuvios PAISIE de la Neamt  
  Sfântul Ierarh DOSOFTEI, Mitropolitul Moldovei  
  Sfântului Ierarh PETRU MOVILĂ  
  Sfântului Ierarh VARLAAM, Mitropolitul Moldovei  
  Sfântul Cuvios AMFILOFIE de la Pângăraţi  
  Sfântul Cuvios CHIRIAC de la Bisericani  
  Sfântul Cuvios CHIRIAC de la Tazlău  
  Sfântul Ierarh IOAN de la Râşca şi Secu  
  Sfântul Cuvios IOSIF de la Bisericani  
  Sfântul Cuvios IOSIF de la Varatic  
  Sfântul Cuvios PARTENIE de la Agapia Veche  
  Sfântul Cuvios RAFAIL de la Agapia Veche  
  Sfântul Cuvios SIMEON de la Pângăraţi  
  Arhiepiscopia SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR  
  Sfantul Mucenic IOAN CEL NOU de la Suceava  
  Sfantul Ierarh LEONTIE DE LA RADAUTI  
  Binecredinciosul Voievod STEFAN CEL MARE SI SFANT  
  Sfantul Cuvios DANIIL SIHASTRUL  
  Episcopia ROMANULUI  
  Sfantul Cuvios ANTIPA de la Calapodesti  
  Episcopia HUŞILOR  
  Sfinta Muceniţa CHIRIACHI  

 

Troparul, glasul al 4-lea:

Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.

 

Sfanta Cuvioasa PARASCHEVA

 

Viaţa Sfintei Cuvioase Parascheva

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuieşte pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaştele ei se găsesc la Iaşi, fiind izvor de binecuvântare şi însănătoşire duhovnicească şi trupească pentru toţi cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu. Dacă Sfânta Muceniţă Parascheva, prăznuită la 26 iulie în Calendarul Ortodox, este cunoscută în popor cu numele _Sfânta Vineri", Cuvioasa Maică Parascheva a fost numită, mai cu seamă în Moldova, _Vinerea Mare". Ca un simbol al unităţii Ortodoxiei de pretutindeni, viaţa de după moarte a Sfintei Parascheva arată că sfinţenia ridică din neamul său pe omul ce s-a asemănat cu Dumnezeu, făcându-l lumină de iubire şi apropiere între toţi cei care mărturisesc şi viază întru aceeaşi credinţă. Mărturie despre cinstirea adusă de strămoşii noştri Sfintei Parascheva sunt bisericile ctitorite cu hramul Cuvioasa Parascheva nu numai în Moldova, dar şi în Transilvania şi în }ara Românească.
Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit pe pământ în prima jumătate a veacului al XI-lea. Prima învăţătură în limba română despre viaţa sfintei o găsim în _Cartea românească de învăţătură" a mitropolitului Varlaam al Moldovei, Iaşi, 1643.
S-a născut în Epivata (azi Boiados), pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci capitala Imperiului bizantin. Părinţii ei, oameni de neam bun şi credincioşi, râvnitori spre cele sfinte, au crescut-o în frica de Dumnezeu, îndemnând-o spre deprinderea faptelor bune, dar mai ales a postului, rugăciunii şi milosteniei. Un frate al ei, după ce a învăţat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie; a fost ales episcop în localitatea Madite pentru dragostea faţă de cele sfinte şi pentru cultura sa deosebită.
Sfânta Parascheva şi-a petrecut anii copilăriei în casa părinţilor, sub ocrotirea acestora. Se spune că pe când avea zece ani, _fiind într-o biserică a Precistei" a auzit citindu-se, la Sfânta Liturghie, cuvântul Evangheliei: _Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34). Chemarea Mântuitorului a sădit în inima ei dorul de desăvârşire, încât şi-a împărţit toate hainele săracilor. Acelaşi lucru l-a făcut şi în alte împrejurări, fără să ţină seama de mustrările părinţilor.
Moştenind o mare avere de la părinţi, împreună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dăruit săracilor partea ce i se cuvenea de moştenire şi, _părăsind frumuseţea acestei lumi", s-a retras _în adâncul pustiei". S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de învăţătură de la călugări şi călugăriţe cu aleasă viaţă duhovnicească. Urmând sfaturile acestora, a părăsit capitala, îndreptându-se spre ţinutul Pontului. Vreme de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea. De aici a plecat spre }ara Sfântă, în dorinţa de a-şi petrece restul vieţii în locurile binecuvântate de viaţa pământească a Mântuitorului Iisus Hristos şi a Sfinţilor Apostoli. După ce a văzut Ierusalimul, s-a aşezat într-o mănăstire de călugăriţe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul şi s-a înălţat duhovniceşte în rugăciune, întocmai ca Sfântul Ioan Botezătorul, ca Sfânta Maria Egipteanca şi ca atâţia alţi ostenitori ai pustiei roditoare de desăvârşire. Mitropolitul Varlaam al Moldovei, în Cazania sa, spune că acum Sfânta nu mai avea grijă _nici de veşminte şi de aşternuturi, nici de mâncări şi de mese, nici de casă sau slujnice, ci numai de curăţia sufletului şi de răspuns judeţului (judecăţii n.n.) ce va să fie". Ea _pururea suspina şi nepărăsit tânjea cumu-şi va înfrumuseţa sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va îndulci la vederea Mirelui său, de slava şi de lumina şi de bucuria cea fericită. De aceasta ... ochii de lacrimi îi erau întunecaţi pururea".
Într-o noapte, însă, pe când avea ca la 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîntoarcă în locurile părinteşti: _Să laşi pustia şi la moşia ta să te întorci, că acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit". După ce a avut această vedenie, sfânta _fără de voie lăsă pustia şi se întoarse în lume şi la }arigrad veni". {i mereu în biserica Precistei ce este în Vlaherne şi către icoana Sfinţiei Sale căzu şi cu lacrimi se ruga aşa şi zicea: _N-am altă nădejde, n-am alt acoperământ. Tu-mi fii îndreptătoare, tu-mi fii folositoare... Că până am umblat în pustie pe tine te-am avut ajutor, iar acum, dacă m-am întors în lume, îndreptează-mă până la sfârşitul vieţii mele, că altă nădejde nu am".
Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivata, localitatea în care văzuse lumina zilei, fără să spună cuiva cine este şi de unde vine. _Acolo", continuă mitropolitul Varlaam, _trudă cătră trudă şi durere cătră durere adăugă, cu post şi nedormire pe sine se înfrumuseţa..., cu lacrimi pământul uda şi se ruga: Doamne Iisuse Hristoase, caută din lăcaşul Tău cel sfânt; am lăsat toate şi după Tine am călătorit în toată viaţa mea. {i acum, îndură-Te Doamne, spune îngerului blând să ia cu pace sufletul meu". Împăcată cu sine, cu oamenii şi cu Dumnezeu, şi-a dat astfel sufletul întru odihna Mirelui ceresc.
A fost îngropată ca o străină, fără ca nimeni să ştie cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip minunat cine era acea străină. Se spune că un marinar a murit pe o corabie şi trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au adus la ţărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe nişte creştini să-l îngroape după rânduiala creştinească. Săpând deci o groapă, _aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred şi plin de mireasmă". Cu toate acestea, au pus alături de ea şi trupul corăbierului, cel rău mirositor.
Dar, în noaptea următoare, unuia din creştinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, şezând pe un scaun luminat şi înconjurată de mulţime de îngeri. Unul dintre îngeri l-a luat de mână, l-a ridicat şi i-a zis: _Gheorghe, pentru ce n-aţi socotit trupul Sfintei Parascheva? Nu ştiţi că Dumnezeu a iubit frumuseţea ei şi a vrut să o proslăvească pe pământ? " Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis şi care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva i-a poruncit să ia degrabă trupul ei şi să-l aşeze undeva, într-un loc de cinste. Aceeaşi vedenie a avut-o şi o femeie credincioasă, cu numele Eftimia, într-acelaşi chip şi în aceeaşi noapte, şi a doua zi amândoi au spus tuturor minunata întâmplare.
Credincioşii de acolo, auzind de visul celor doi, au înţeles că este un semn dumnezeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mormânt şi l-au adus cu mare bucurie, _cu lumini şi cu tămâie", aşezându-l în Biserica Sfinţii Apostoli din Epivata. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaşte. Se spune că drept-credincioşii creştini din Epivata au zidit o biserică chiar pe locul în care au trăit părinţii ei şi unde ea însăşi văzuse lumina zilei.
Vestea despre minunile care se săvârşeau în apropierea cinstitelor moaşte s-a răspândit curând în Tracia şi în Peninsula Balcanică. Este foarte probabil că Patriarhia ecumenică va fi procedat de timpuriu la canonizarea ei, adică la trecerea ei în rândul sfinţilor.
După trecerea ei la viaţa veşnică şi după minunata descoperire a cinstitelor ei moaşte s-au alcătuit unele scrieri despre scurta ei viaţă pământească şi istoria strămutării moaştelor. Potrivit tradiţiei, cea mai veche lucrare aghiografică dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scrisă de diaconul Vasilisc, la cererea patriarhului ecumenic Nicolae al IV-lea Muzelon (1145-1151), pe la mijlocul veacului al XII-lea. Alta a alcătuit marele patriarh Eftimie al Târnovei, în a doua jumătate a veacului al XIV-lea, care a folosit, ca şi alţi aghiografi de mai târziu, scrierea diaconului Vasilisc. Mitropolitul Matei al Mirelor, care a trăit în Mănăstirea Dealu, de lângă Târgovişte, a alcătuit, în greceşte, o nouă _viaţă", precum şi slujba Cuvioasei Parascheva, pe la anul 1605. Câţiva ani mai târziu, viaţa ei a fost inclusă de mitropolitul Varlaam al Moldovei, în Cazania lui, tipărită la Iaşi în 1643, fără îndoială folosind manuscrise greceşti şi slavoneşti, prelucrate după scrierea patriarhului Eftimie. Nevoinţele ei au fost înfăţişate pe scurt şi de marele mitropolit Dosoftei al Moldovei în lucrarea sa Viaţa şi petrecerea sfinţilor (4 vol. Iaşi, 1682-1686), precum şi în alte Vieţi de sfinţi şi în ediţiile Mineielor tipărite la noi în ţară. Dintre străinii care i-au mai cercetat viaţa consemnăm pe cunoscutul aghiograf grec Nicodim Aghioritul (1749-1809). Spre sfârşitul secolului al XIX-lea învăţatul episcop Melchisedec {tefănescu al Romanului (1823-1892), a tipărit o lucrare specială, intitulată Viaţa şi minunile Cuvioasei noastre Parascheva cea nouă şi istoricul sfintelor ei moaşte (Bucureşti, 1889). Câţiva teologi români din secolul trecut de asemenea s-au ocupat cu viaţa şi sfintele ei nevoinţe: Pr. Gh. Păvăloiu (1935), Arhim. Varahil Jitaru (1942), D. Stănescu (1938), Pr. M. {esan (1955), Pr. Scarlat Porcescu, Pr. Prof. Mircea Păcurariu ş.a.
După ce au stat în Biserica Sfinţii Apostoli din Epivata vreme de vreo două sute de ani, săvârşindu-se multe semne şi minuni în jurul lor, datorită evenimentelor politice care au adus multă durere în ţările balcanice, cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva au fost strămutate în mai multe locuri, fiind tuturor alinare în suferinţă, liman lin şi neînviforat al celor care o cinstesc şi o cheamă în rugăciune să mijlocească la Atotmilostivul Dumnezeu.
În anii 1185-1186 bulgarii şi valahii din sudul Dunării, care de aproape două secole se găseau sub dominaţia Imperiului bizantin s-au răsculat împotriva asupritorilor, sub conducerea fraţilor Petru şi Asan, români de neam, întemeind un stat nou, cunoscut sub numele de _Imperiul vlaho-bulgar", având capitala la Târnovo. Peste câţiva ani, în 1204, cavalerii apuseni porniţi în Cruciada a patra au ocupat Constantinopolul, întemeind aici un _imperiu latin de Constantinopol", care a dăinuit până în anul 1261, condus de împăraţi veniţi din Apusul Europei. În aceste împrejurări, bizantinii au creat două mici imperii, unul în Asia Mică, cu capitala la Niceea, nu departe de Constantinopol, altul în Tesalia, cu capitala la Tesalonic. Datorită relaţiilor prieteneşti dintre împăratul Ioan Asan II din Târnovo (1218-1241) şi împăratul de atunci din Constantinopol, în anul 1235 sau curând după aceea, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost strămutate de la Epivata la Târnovo, capitala imperiului româno-bulgar, oraş care devenise între timp reşedinţă patriarhală. Mutarea lor s-a făcut într-o impresionantă procesiune condusă de mitropolitul Marcu din Preslav, însoţit de numeroşi clerici, fiind întâmpinate pretutindeni cu flori, lumânări şi slujbe de către drept-credincioşii români şi bulgari din sudul Dunării. La Târnovo au ieşit întru întâmpinarea lor împăratul Ioan Asan II, mama sa, Elena, şi soţia sa, Ana, precum şi patriarhul de aici. Au fost aşezate în Biserica Maicii Domnului. Se spune că împăratul ar fi zidit, în apropierea reşedinţei sale, o biserică având hramul Sfânta Parascheva.
La Târnovo moaştele Cuvioasei Parascheva au rămas timp de 160 de ani. Probabil acum s-a alcătuit slujba ei, care a intrat în Mineiul  pe luna octombrie. Iar în a doua jumătate a veacului al XIV-lea, patriarhul Eftimie al Târnovei, _se pare un valah", i-a scris viaţa, cu mai multe amănunte decât o făcuse diaconul Vasilisc.
Dar tot pe atunci turcii au pătruns în Europa. Rând pe rând au cucerit părţi însemnate din Peninsula Balcanică. În 1393 au cucerit partea răsăriteană a imperiului vlaho-bulgar, împreună cu capitala Târnovo, iar peste trei ani şi partea apuseană, încât acest stat şi-a încetat existenţa.
În astfel de împrejurări dramatice pentru creştini, moştele Cuvioasei Parascheva au fost mutate la Belgrad. Acolo au stat până în anul 1521, când turcii au cucerit şi acest oraş, iar Serbia a fost transformată în paşalâc. Acum moaştele au fost solicitate de patriarhul ecumenic Ieremia I sultanului, care a acceptat să i le dea în schimbul unor daruri. Patriarhul a hotărât ca ele să fie aduse în Constantinopol, fosta capitală a Imperiului bizantin (cucerit de turci în 1453, care i-au dat numele Istanbul). În drum spre marele oraş întemeiat de sfântul împărat Constantin cel Mare, cinstitele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost expuse din loc în loc pentru a fi văzute şi sărutate de credincioşii ortodocşi din Peninsula Balcanică aflaţi sub stăpânire turcească. Pentru început, au fost aşezate în biserica Sfânta Maria Panmacaristos, pe atunci Catedrală patriarhală. După transformarea acesteia în geamie, au fost mutate în alte biserici: Vlahserai (1586), Sfântul Dumitru (1597) şi Sfântul Gheorghe din cartierul Fanar (1601).
După 120 de ani ele au cunoscut ultima strămutare, de data aceasta spre pământul românesc. În anul 1641, după ce binecredinciosul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, cârmuitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu membrii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept recunoştinţă, moaştele Cuvioasei Parascheva _pentru sfinţirea şi binecuvântarea acelui loc al Bogdaniei (}ara Moldovei, n.n.)", după cum se spune în _scrisoarea sinodicească". Racla cu cinstitele moaşte a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoţită de trei mitropoliţi greci (Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului şi Teofan al Paleopatrei). Ajungând la Galaţi, apoi la Iaşi, au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de mitropolitul Varlaam şi de episcopii de Roman şi Huşi, de cler şi credincioşi. În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaşte au fost aşezate în minunata biserică a Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi, ctitoria domnitorului. Cinstitele moaşte au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lăcaş, din acest motiv fiind mutate în paraclisul mănăstirii. Dar în seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba Vecerniei, din neatenţie, a rămas aprinsă o lumânare din sfeşnicul de lângă racla din lemn în care erau aşezate cinstitele moaşte; peste noapte sfeşnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era aşezată racla, arzând mocnit toată noaptea şi _prefăcându-l într-o grămadă de cărbuni". A doua zi dimineaţa, autorităţile de stat şi bisericeşti, preoţii şi credincioşii au constatat că cinstitele moaşte au rămas neatinse; încă o minune săvârşită prin puterea lui Dumnezeu. Fericitul întru pomenire, Mitropolitul Iosif Naniescu, a cercetat paraclisul, preaslăvind minunea dumnezeiască. Prefectul judeţului Iaşi, Leon Negruzzi, şi procurorul general al oraşului au consemnat în procese verbale cele întâmplate. Ridicate din mormanul de jar, moaştele Cuvioasei au fost adăpostite provizoriu în altarul paraclisului de la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi şi în curând strămutate în noua Catedrală mitropolitană din Iaşi, care fusese sfinţită cu puţin timp mai înainte, la 23 aprilie 1887. Aici se găsesc şi astăzi, fiind cinstite de obştea drept-credincioşilor moldoveni, care îi cer Sfintei Parascheva să mijlocească pentru ei înaintea tronului ceresc, venerând-o cu multă evlavie, ca pe o adevărată ocrotitoare a Moldovei.
În şedinţa din 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea unor sfinţi din neamul nostru, precum şi generalizarea cultului unor sfinţi ale căror moaşte se găsesc în ţară la noi. Hotărârea respectivă a fost transpusă în fapte în cadrul unor mari festivităţi bisericeşti din cursul lunii octombrie 1955. În cazul Cuvioasei Parascheva, generalizarea cultului ei
s-a făcut în Catedrala mitropolitană din Iaşi, la 14 octombrie 1955, în prezenţa a numeroşi ierarhi români, precum şi a unor reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Rusă şi Bulgară.
Drept-credincioşii creştini de pretutindeni o cinstesc prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie, în fiecare an, iar cei din Iaşi şi din împrejurimi o cheamă în rugăciune, în orice clipă de cumpănă, cerându-i ocrotire şi ajutor. Sfânta Cuvioasă Parascheva este considerată, pe drept cuvânt, ocrotitoarea oraşului Iaşi şi a întregii Moldovei, pentru că de-a lungul anilor moldovenii au simţit în viaţa lor lucrarea minunată a harului dumnezeiesc prin mijlocirea Cuvioasei Parascheva cea mult folositoare.
De multe ori, vin oameni de pe tot cuprinsul ţării să-şi plece genunchii în faţa raclei cu cinstitele ei moaşte, ca să mulţumească pentru ajutorul şi binecuvântarea ce luminează în viaţa lor.
Viaţa curată, împletită prin rugăciune şi fapte bune, tinereţea care străluceşte peste veacuri precum lumina din candelele fecioarelor înţelepte, sunt pentru noi un îndemn la mai multă rugăciune şi priveghere, la căutarea bucuriei pe care o aduce în inimi prezenţa Duhului Sfânt. Simbol al frăţietăţii ortodoxe, Sfânta Parascheva, luminătoarea casnică a Moldovei, ne aduce din acea primă jumătate a veacului al XI-lea în care a vieţuit pe pământ, când Biserica era una şi nedespărţită, nădejdea biruinţei asupra patimilor, dezbinărilor şi necazurilor din lume, prin iubirea smerită şi atotputernică a Domnului Hristos Care iubeşte şi adună pe toţi oamenii.

Pr. Nicolae Dascălu